Category: Uncategorized

Recenzie dublă: „Despre morți numai de bine” și „Liceul 13” scrise de Teodora Vescan și Radu Octavian

No Comments

🖤QOTD: Ați citit vreodată cărți care v-au dat fiori, în așa fel încât să simți că acțiunea va fi interesantă de la început? Astăzi vorbesc despre cărțile „Despre morți numai de bine” și „Liceul 13” scrise de Teodora Vescan și Radu Octavian.

🖤Ambele cărți au avut un element comun (liceul), ceea ce mi s-a părut interesant și captivant, căci acest gen de povești te captivează așa de mult, încât nu-ți mai vine să lași cartea din mână.

🖤Acest element comun a făcut că acțiunea să fie mai clară și mai bine scrisă, deoarece îți cam dă de gândit dacă e o experiență reală sau doar o iluzie.

🖤Stilul de scriere al celor doi a fost unul inedit și neașteptat pentru mine, mai ales în condițiile în care aveam multe plot twist-uri în poveștile scrise de aceștia, iar intriga pe care au conturat-o a fost bine scrisă și dezvoltată, atrăgând și mai mult cititorul în universul lor negru și sumbru.

🖤 Cazurile pe care trebuiau să le rezolve personajele ambelor cărți erau atât de interesante, încât m-am transpus în acțiunea propriu-zisă a celor două povești și mi-a plăcut ceea ce am descoperit în fiecare poveste în parte, căci fiecare poveste avea câte o lecție de viață importantă pentru fiecare om în parte.

🖤 Dialogurile au fost extrem de originale și bine puse la punct, deoarece acestea au dat o notă de seriozitate mai amplă poveștilor respective, iar cu fiecare capitol citit, am ajuns să descopăr mai multe sensuri ale vieții umane decât cele pe care le știam, iar construcția dialogurilor a fost realizată cu grijă și răbdare, oferind o bună fluiditate a poveștilor scrise de ei.

🖤Una dintre cărți, „Despre morți numai de bine” mi-a dat un vibe de poveste Wattpad, din cauza faptului că puteam simți conceptul băiatului rău care este cu fata bună, iar asta m-a speriat la un moment dat, însă m-am obișnuit cu gândul.

🖤Ambele povești au fost atât de bune, încât îmi doream să scriu o poveste de groază, imaginându-mi ceva pe tema Halloween-ului. Asta pentru o altă poveste.

🖤 Inițial, am vrut să dau cărții „Despre morți numai de bine” 4⭐ pentru chestia cu Wattpad-ul, însă am recitit-o recent și nu mi se mai pare un lucru atât de îngrijorător acum, așa că va primi 5⭐, precum cartea „Liceul 13”. Le recomand iubitorilor de thriller pentru o seară frumoasă de Halloween și fanii serialelor „Death Note” și „13 Reasons Why”!🤗

🖤 Cărțile pot fi cumpărate de pe site-ul editurilor Datagroup și Story Craft Publishing.

🖤 Țin să precizez că eu am citit aceste cărți anul trecut, iar de atunci, nu am mai avut timp să fac recenzia celor două cărți, deoarece am avut probleme personale în familie și de muncit pentru liceu, dar și pentru voluntariatele în care eram implicat, plus că mai aveam și alte colaborări care trebuiau onorate în acea perioadă. Îmi cer scuze autorilor și editurilor respective, deoarece nu am putut să vă ofer recenzia cerută în acea perioadă!.

http://www.edituradatagroup.ro/produs/despre-morti-numai-de-bine/

https://www.storycraft.ro/shop/liceul-13/

Pe curând, dragi cititori!🤗

Categories: Uncategorized

Recenzie „Răzvrătiții mărilor” de Marina Costa

No Comments

🏴‍☠️ QOTD: Care a fost cartea ce ți-a alimentat imaginația, astfel încât să mergi într-un univers plin de aventuri infinite? Astăzi vorbim despre cartea „Răzvrătiții mărilor” scrisă de Marina Costa.

🏴‍☠️ Colecția de texte marinărești în proză scrisă de Marina Costa a fost extrem de captivantă, deoarece subiectele pe care le-a abordat autoarea au fost complexe și incitante pentru o mai bună experiență de lectură, în timp ce te distrezi copios și citești niște texte amuzante și pline de informații utile.

🏴‍☠️ Fiecare text în parte a avut câte un element crucial, care m-a făcut să citesc cu interes fiecare scenă scrisă, iar acest aspect mi-a plăcut extrem de mult, căci povestea avea un fir narativ logic, coerent și surprinzător, de nu mai vrei să te oprești din citit.

🏴‍☠️ Pe măsură ce citești un text din cele 22 de texte, simți că mergi într-o aventură inedită și primejdioasă, căci aceste texte sunt bine scrise și au acea parte de ficțiune istorică pe care Marina Costa o stăpânește atât de bine, încât te transpui în fiecare poveste scrisă de aceasta, ăsta fiind cel mai interesant lucru atunci când citești o carte scrisă de Marina Costa.

🏴‍☠️ Firul narativ a fost atât conturat, încât tabloul ficțional al cărții a compus un univers în care fiecare pirat, marinar sau mercenar este descris ca la carte, așa cum și-a imaginat fiecare cititor în parte sau cum și-a imaginat și autoarea pe alocuri. Acest fir narativ a fost cel mai bine scris de autoare, deoarece a făcut ca lecturarea textelor să fie și mai interesantă decât era inițial.

🏴‍☠️ Personajele și evenimente care au fost inspirate din anumite evenimente istorice sau locuri monumentale au fost cele mai interesante detalii, pentru că acestea au avut o fluiditate logică și coerentă în ceea ce privește structura cărți sau chiar a poveștii în sine, care a fost scrisă în perfectă armonie cu toate elementele pe care Marina Costa le-a avut în minte.

🏴‍☠️ Textul meu favorit a fost „Leac împotriva singurătății”, deoarece în acest text m-am regăsit pe mine, pe copilul interior din mine care voia de mic copil să exploreze lumea și să o facă un loc mai bun pentru fiecare dintre noi. Povestea aceasta a fost ca un medicament pentru mine, căci ori de câte ori mă simțeam singur, mi-am adus aminte de acest text și am simțit că nu eram singur, ci eram împreună cu imaginația mea și cu lumea pe care o am aproape de mine.

🏴‍☠️ Această carte este una ireproșabilă și merită din partea mea 5⭐. O recomand celor ce sunt pasionați de poveștile cu pirați care au o notă comică când vine vorba de complexitatea vieții de zi cu zi.

🏴‍☠️ Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Cassius Books, editură care a făcut posibilă publicarea colecției de texte marinărești scrise de Marina Costa:

http://www.cassius-books.ro/cumpara/razvratitii-marilor-marina-costa-603

🏴‍☠️ Pe curând, dragi aventurieri în literatură!

Categories: Uncategorized

Recenzie Seria „Săgețile lui Cupidon” de Irina T.D.

No Comments

Hristos a înviat, dragilor! Ce faceți? Cum vă mai simțiți? Sper că sunteți bine! Să trecem la recenzia de azi! ⭐

😈 QOTD: Care este seria ce ți-a dat un puternic sentiment de euforie, în așa fel încât să simți sevrajul pe pielea ta sau să te inspire în scrierea unei scene explicite?

😈 Seria „Săgețile lui Cupidon este o serie fantasy ce are și câteva elemente primordiale ale dragostei, care te ține în suspans atât de mult, încât nu-ți mai dorești să-i dai drumul din mână, căci acțiunea este extrem de captivantă și poate satisface dea un vibe de un slowburn sau un fel de smut mai conturat, ceea ce este interesant pentru un cititor.

😈 Acțiunea a fost marcantă și interesantă, deoarece Cupida și Sebastian au avut o relație pasageră, care a transmis un fel de energie karmică la care nu mă așteptam, mai exact, un fel de relație mai picantă, iar stilul de scriere pe care autoarea îl are este de-a dreptul surprinzător și incitant. Cât despre firul narativ, aș putea spune că este coerent și ușor de înțeles pentru orice cititor.

😈 Iubirea dintre Cupida și Sebastian m-a cucerit instant și m-a făcut să cred că iubirea adevărată există, ceea ce este destul de terifiant, dacă stăm să ne gândim puțin, plus că este un carusel emoțional la care nimeni nu se poate aștepta în niciun fel, chiar dacă anticipăm sau nu ceea ce se întâmplă pe parcurs.

😈 Tensiunea a fost la cote alarmante, iar întregul tablou ficțional a conturat extrem de bine iubirea, creativitatea și sentimentele sincere față de persoana iubită, în așa fel încât iubirea poate trece un prag important în ceea ce privește viața umană. Mi-a plăcut faptul că autoarea a pus accent pe iubire și fantezie, lăsând cititorul să-și creeze un univers plin de imagini cromatice și vizuale în privința acestei serii.

😈 Am simțit pe pielea mea cum este să citești o asemenea serie și pot să vă spun că a fost o aventură interesantă și plină de întorsături neașteptate, ce au condimentat și mai mult povestea în sine.

😈 Această serie m-a lăsat fără cuvinte și primește din partea mea 5⭐. O recomand celor ce citesc cărți fantasy, care au și un strop de dragoste pe alocuri.

😈 Seria poate fi achiziționată de pe următoarele site-uri:

https://stylishedbooks.ro/pachet-sagetile-lui-cupidon

https://www.elefant.ro/pachet-sagetile-lui-cupidon_f3a3dbfe-740b-41be-b5bb-a7356f1a7089

😈 Vă las link către clipul cu ceea ce am primit de la aceasta

https://vm.tiktok.com/ZMYWqqnod/

Pe curând, dragi cititori!🤗

Categories: Uncategorized

Recenzie „Personal Demons” de Vlad Țolan

No Comments

😈 QOTD: Ce părere aveți despre demonii interiori și de ce credeți că me domină sufletele? Astăzi vă voi vorbi despre un volum de versuri ce m-a marcat extrem de mult, deși are aproape 200 de pagini și vorbesc despre „Personal Demons” de Vlad Țolan, un autor ce scrie versuri profunde și pline de originalitate din suflet pentru suflet.

😈 Volumul de versuri pe care Vlad Țolan a fost unul dintre cele mai profunde volume pe care le-am citit în viața mea, deoarece versurile au fost scrise cu sufletul, iar asta m-a captivat extrem de mult, încât mi-au dat lacrimile.

😈 Combinația de versuri pe care a abordat-o autorul cărții mi-a plăcut extrem de mult, mai ales că erau și câteva citate în limba engleză, fapt ce nuanțează și mai mult profunzimea versurilor pe care le oferă această carte.

😈 Temele abordate de Vlad Țolan au fost extrem de personale, dar și atât de actuale, căci autorul își exprimă în majoritatea poeziilor cele mai intense dorințe și cele mai întunecate gânduri pe care un autor le poate avea vreodată. M-au dus cu gândul la jihadul spiritual la care un om poate visa cu ochii deschiși.

😈 Fiecare poezie a avut ceva special pentru mine, mai ales că eu sunt o persoană sensibilă și îmi place să mă exprim prin poezie, căci mesajele poetice pe care a vrut să le transmită Vlad Țolan au fost actuale, mai ales dacă vrei să vezi și alte percepții asupra iubirii.

😈 Acest volum a fost bine scris și bine conturat, încât fiecare vers surprinde o nouă percepție a vieții, deoarece este important să știm ce gândește un poet care poate să vadă viața în mai multe moduri decât am face-o noi înșine, iar nuanțele pe care fiecare poem îl are face ca volumul să fiu unul rafinat și ușor de citit cei melancolici.

😈 Ritmul care a fost nuanțat în carte mi s-a părut alert și care te putea pune în temă, încă de la primele versuri scrise pe foaia albă de hârtie, asemenea condeiului care scrie frânturi și cugetări despre viață în ochii celui care citește o poveste de viață sau un poem ce poate vindeca sufletele zbuciumate de experiențele trecutului marcant și dureros, pe care îl putem avea fiecare dintre noi, fără să ne dăm seama.

😈 Nu mai am nimic de spus, căci ceea ce am spus mai sus este suficient să vorbească de la sine, plus că această carte carte m-a lăsat cu sufletul până la gură, deși am citit cartea într-o singură zi. 😈 5⭐. Recomand cartea celor care vor să vadă și alte percepții despre viață și iubire, așa cum sunt percepute de fiecare cititor în parte.

😈 Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul marketplace-ului Mybestseller:

https://mybestseller.ro/magazin/personal-demons/

Pe curând, dragilor!

Categories: Uncategorized

Recenzie „Micuța Kati vol.2” de Osman Akdere

No Comments

🌹 QOTD: Ați citit o carte care să vă țină în suspans până la sfârșitul acesteia? În recenzia de astăzi, o să vă vorbesc de romanul „Micuța Kati vol.2” scris de Osman Akdere.

🌹 Povestea scrisă de Osman Akdere prezintă subiecte delicate și controversate în societatea contemporană, mai ales pentru oamenii care nu-și știu originea și poate fi un bun exemplu pentru cei care trec prin încercările vieții.

🌹 Fiecare detaliu este extrem de interesant, deoarece nici nu te aștepți când vei mai avea parte de o asemenea aventură în viața de zi cu zi, iar fiecare capitol prezintă cate o nouă versiune a poveștii, deși e doar una singură și autentică.

🌹 Acțiunea a fost la fel de surprinzătoare ca și în primul volum, deoarece au multe răsturnări de situație, care m-au lăsat cu sufletul la gură, încât nu-mi venea să cred că asta s-ar putea întâmpla și în viața reală.

🌹 Firul narativ a fost bine conturat, deoarece am văzut că povestea avea un fir logic și coerent, încât cititorul putea să înțeleagă clar ceea ce se întâmpla în carte.

🌹 Totul a fost perfect și ireproșabil, lăsându-mi o impresie bună despre povestea în sine, însă este și un mod bun de a-ți petrece toată ziua, după ce simți că te-ai plictisit extrem de mult.

🌹 Cartea aceasta m-a lăsat fără cuvinte, încât o să mă rezum la ceea ce am spus mai sus. Este o poveste clară și ușoară de înțeles, plus că este perfectă din orice punct de vedere: cromatic, literar și estetic sau juridic.

🌹 5⭐. Recomand cu drag cartea celor ce vor mai multe acțiuni bine conturate și pline de expresivitate până la sânge.

Categories: Uncategorized

Recenzie „Necunoscuta din Sena” de Nikolai Profir

No Comments

🗼 QOTD: Ce vă place să citiți la ceas de seară? Eu am citit o carte originală și marcantă, pe care nu o voi uita curând din memorie. Vorbesc despre cartea „Necunoscuta din Sena” scrisă de Nikolai Profir, publicată în anul 2022 la Editura Bestseller.

🗼 Începutul poveștii mi s-a părut extrem de captivant și bine scris, deoarece te introduce direct în acțiunea pe care o vom vedea în povestea scrisă de autor, deși a fost prea din scurt să spui de moartea persoanei mult iubite. Aici ar fi mers să mai lungească puțin suspansul, ca mai apoi să aflăm de un deces macabru de care Cornelia a avut parte.

🗼 Am fost plăcut surprins de faptul că scenele din carte au fost scrise cu ușurință, încât m-a făcut să-mi imaginez tot ce se întâmpla în povestea împletită dintre Alexei și moartea Corneliei, lăsându-mi impresia că știam ce se întâmpla, ca mai apoi să aflu că totul este întortocheat și că totul e de fapt un plot twist extrem de reușit și bine scris de un autor tânăr.

🗼 Modul în care au fost construite personajele, indiferent că erau principale sau secundare, a fost unul unic și original, încât să scoată la suprafață creativitatea și nebunia autorului în privința acestei povești extrem de conturate și plină de răsturnare de situație remarcabile.

🗼 Personajele sunt profunde și pot avea caracteristici specifice vremurilor noastre contemporane, fără să fie afectate de lucrurile vulgare din jur, lăsând cititorul să le cunoască așa cum sunt ele cu adevărat și să simtă cu adevărat, chiar și eu m-am regăsit în fiecare personaj, deoarece acestea aveau câte o caracteristică pe care personalitatea mea o are în general.

🗼 M-am regăsit în această poveste, deoarece mereu văd câte un cuplu care are o poveste de dragoste aparte, iar asta mă inspiră să realizez și eu artă, povestea în sine fiind extrem de interesantă și nebună pentru cei ce vor să citească ceva misterios și plin de situații extrem de ciudate, dar care să surprindă reinventarea fiecărei tipologii de personaj la orice pas.

🗼 Deși doamna Averescu a fost un personaj secundar, pot să spun că dânsa a fost personajul meu preferat, deoarece era misterioasă și imprevizibilă, nelăsând loc de discuții în majoritatea timpului, aceasta fiind extrem de retrasă, iar asta mă face să cred că persoanele misterioase știu mai multe decât ar vedea orice om normal vreodată.

🗼 4,5⭐ Recomand cu drag această carte! Se găsește pe site-ul Editurii Bestseller, atât în România, cât și în Republica Moldova.

🗼 Pentru România:

https://www.bestseller.ro/necunoscuta-din-sena.html

🗼 Pentru Republica Moldova:

https://www.bestseller.md/necunoscuta-din-sena.html

Ne revedem cu o nouă recenzie!🤗

Categories: Uncategorized

Recenzie Tetralogia „Vieți în vâltoare” de Marina Costa

No Comments

Ați mai citit vreodată o tetralogie care să vă dezvolte curiozitatea și imaginația?

📖 Tetralogia „Vieți în vâltoare” surprinde aventuri primejdioase și pline de mister prin care protagonista romanului trece pe teritoriul Americii, mai exact, prin: Louisiana și Mississippi și multe alte teritorii, deși aceasta era o elevă pregătită de călugărițe, totul fiind surprins ca și o călătorie a maturității constante pe care trebuia să o ducă extrem de mult pentru a-și găsi un rost în viață.

📖 Mi s-a părut și încă mi se pare că toată seria a fost controlată de călătoria constantă a Roxanei Darie, care trece printr-o maturizare extrem de înaintată pentru vârsta ei, demonstrând că aceasta poate să ducă mai mult decât ducea, în timp ce-și făcea viața un pic mai grea în armată, lăsându-și trecutul la o parte și dovedește că este o persoană puternică și memorabilă pentru vremurile în care era pusă la încercare de cei din jurul său, chiar dacă nu era de cele mai multe ori lucidă în acțiunile pe care le întreprindea.

📖 Un alt aspect care mi-a plăcut la această serie este acela că are la bază anumite momente istorice, dar vremuri istorice, ce nu pot fi uitate și nici șterse cu „buretele” timpului efemer și vicios, astfel încât acțiunea fiecărei cărți din serie să fie dinamică și una monumentală pentru pasionații de ficțiune istorică, ce vor să citească o carte sau serie care le va trezi interesul despre anumite momente din istorie, rezonând și cu partea de ficțiune pe care autoarea a conceput-o, ca să se împletească într-o serie de succes și plină de suspans la tot pasul, făcându-i pe cititori să dorească și mai mult de la această serie.

📖 Acțiunea a fost punctul persuasiv, care m-a făcut să citesc toate cărțile din serie, fără să le las pentru un moment din mână, deoarece totul prindea viață prin condeiul de poveste conceput de Marina Costa, ilustrând toate aspectele istorice și narative pe care aceasta le avea în minte, în timp ce avea grijă la realizarea unor personaje care trebuiau să se asemene cu specificul vremurilor în care se desfășura acțiunea seriei de cărți, mai ales când venea vorba de cei care trebuiau să-i întruchipeze pe venețienii din carte, lăsând o urmă de contemporaneitate în scrierea unei acțiuni reușite, ce poate intriga cu ușurință fiecare cititor în parte.

📖 Am simțit că m-am conectat extrem de mult cu fiecare personaj în parte, dar și cu fiecare împrejurare din carte, deoarece am avut ceva de învățat de la fiecare în parte, iar mi-a dat de înțeles că fiecare dintre noi putem găsi curajul de a lupta pentru dreptate, dar și pentru o viață mult mai liniștită, însă trebuie să avem voința pentru a face asta, iar asta a demonstrat și Roxana Darie, având un spirit liber și plin de rațiune și simțire, ce controlează tot subiectul central al cărții despre maturizarea unei persoane de la o vârstă extrem de fragedă.

📖 Marina Costa este o adevărată Ruta Sepetys de România, prin scrierea unor romane ce aduc în față temele unei vieți umane, care sunt marcate de evenimente istorice importante, cuprinzând momente cruciale în maturizarea protagonistei și ușurința cu care se avântă în cele mai periculoase situații, fiind în armata genoveză republicană, fiind în strânsă legătură cu cea franceză. Seria acesteia a reflectat portretul unui personaj memorabil și important pentru cei care vor să citească o carte despre aceste teme împletite cu un substrat destul de imprevizibil, în vederea unei noi aventuri interesante și plăcut surprinzătoare.

📖 Felul în care a fost scrisă seria este într-un mod ireproșabil și original pentru fiecare tip de cititor în parte, conturând multe povești și multe istorisiri de care niciunul dintre noi nu ne păsa la un moment dat, deoarece credeam că poate aceste cărți pot fi plictisitoare, însă autoarea ne-a făcut să ne înșelăm și a adus o poveste originală și interesantă pentru orice vârstă.

📖 5⭐ Recomand cu drag această serie!

Seria poate fi comandată de pe site-ul Editurii Hoffman, împreună cu alte cărți de ale autoarei pe care le-a publicat acolo:

https://www.editurahoffman.ro/produse/marina-costa

Site-ul autoarei, unde aceasta mai publică și câteva texte deosebite:

 

https://solpicador.wordpress.com/

 

La mulți ani românilor și scriitorilor de pretutindeni! La mulți ani pentru un 2023 de pomină! Un an nou cu bucurii infinite să aveți! Marius Andrei I. a fost pentru voi și ne vom revedea cu multe surprize, dar și cu multe articole de actualitate.

P.S. Ordinea în care se citesc volumele din serie este:

  1. 1) Ținuturi însângerate
  2. 2) Lumea Nouă
  3. 3) Veneția de pe Mississippi
  4. 4) Alte vâltori ale vieții

Categories: Uncategorized

Recenzie „Anotimpuri istorice” de Marina Costa

No Comments

Ce ar merge un volum sublim de poezie cu această atmosferă de iarnă, nu? Pe toți ne bucură faptul că suntem români și că trebuie să fim uniți cu toții, nu-i așa?

📖 Ei bine, poeziile din volumul scris de Marina Costa scoate în evidență speranța și bucuria de care orice român are nevoie, mai ales când vrem să vedem o nuanțare a minunatelor anotimpuri, lăsând o urmă de înțelepciune în sufletele noastre, dar și ne face să fim curioși de ceea ce a vrut să spună autoarea prin vorbele sale magnifice.

📖 Fiecare poezie din volumul acesta a fost emoționantă și bine realizată, deoarece autoarea are o măiestrie de nedescris, asemenea unui condei plin de idei inspirate și șlefuite până la realizarea unui rezultat de succes, emoționând până la culme cititorul, astfel încât acesta să vrea tot mai multe poeme emoționante și pline de iubire sufletească.

📖 Poeziile ce cuprind capitolul „Anotimpuri” au fost preferatele mele, deoarece Marina Costa a adus o sensibilitate aparte fiecărui anotimp, conturându-l și personificându-l ca pe o persoană sensibilă și plină de viață, ieșind la iveală un amalgam de sentimente frumoase și nostalgice despre fiecare anotimp în parte. Aici m-am regăsit și eu, mai ales că sunt născut într-o lună de toamnă mirifică, iar poeziile dedicate toamnei mi-au umplut sufletul până la culme, prin originalitatea și vorbele dulci pe care Marina Costa le-a folosit la descrierea amănunțită a unui anotimp mirific și plăcut.

📖 Dacă poeziile ce vorbeau despre anotimpuri m-au emoționat extrem de mult, cele din capitolul „Istorice” m-au marcat extrem de mult, deoarece am reușit să văd cu alți ochi câteva figuri importante din istoria și patria noastră, deși eu vedeam aceste figuri istorice dure și nemiloase, ce puteau să te intimideze ușor și să-ți sângereze ochii, însă acestea erau doar personaje enigmatice și pline de speranță, ce voiau să fie îndrăgite și înțelese de cititor.

📖 Avem și poezii dedicate patriei noastre, dar acestea sunt extrem de emoționante și chiar am plâns la poeziile legate de partie sau de limba noastră frumoasă și mult iubită, deoarece acestea surprind laturi istorice și bine realizate ale strămoșilor noștri, inducând cititorului mândria aceea că este român și că iubește românește, lăsând emoțiile pe tavă pentru următoarele lecturi ale poeziilor.

📖 Poeziile ce au compus capitolul „Doruri” au conturat extrem de bine nostalgia autoarei asupra unor amintiri frumoase ce i-au răscolit sufletul, realizând un cumul de sentimente și trăiri pentru o persoană sentimentalistă, care își aduce aminte cu drag de vremurile bune din excursiile și tinerețea pe care aceasta le-a avut de-a lungul vieții. Nostalgia pe care a exprimat-o autoarea a fost bine definită, astfel încât cititorul să simtă cu adevărat cuvintele pe care aceasta a vrut să le exprime prin scrierea unui volum frumos, dar și de calitate.

📖 Per total, toate poeziile din volumul „Anotimpuri istorice” au fost extrem de emoționante și de răscolitoare, deoarece autoarea a simțit să împărtășească sentimentele de bucurie, nostalgie și de tristețe cu cititorii săi, impregnând o aură poetică ce ilustrează iubirea față de poezie și măiestria pe care aceasta le-a avut la conceperea unui volum profund de poezie.

📖 5⭐. Recomand cu drag acest volum de poezie, dacă sunteți pasionați de istorie și de poezii ce vă pot răscoli sufletul.

Categories: Uncategorized

Educația sexuală în literatură, teatru, dar și în mediul online

No Comments

Acum câteva zile, eu am citit o carte scrisă de cei de la Centrul de Teatru Educațional Replika și ceea ce am citit m-a făcut curios despre subiectul educației sexuale la noi în țară, care încă este un subiect controversat și intens discutat în Parlament, cu scopul de a intra în programa școlară. Așa că eu să vă spun ce este educația sexuală și metode prin care este promovată. Pentru cei curioși, cartea despre care am vorbit este „Totul e foarte normal”, care este o adaptare a piesei Foreplay.

Așa cum am spus mai sus, educația sexuală este încă un subiect anormal pentru românii de pretutindeni, însă este un subiect de actualitate pentru adolescenții români, pe care ei îl găsesc pe internet, dar acest subiect nu este dezbătut doar pe internet, ci și prin anumite manifestări artistice, atât prin intermediul literaturii române contemporane/universale, cât și prin intermediul pieselor de teatru care sunt puse în scenă de festivalurile naționale pentru tineret, precum Ideo Ideis și multe altele.

Educația sexuală, numită și educație despre sexualitate sau sex ed, reprezintă totalitatea instructajelor despre anatomia sexuală umană, vârsta consimțământului, contracepție, boli cu transmitere sexuală și prevenția lor, reproducerea sexuată și sănătatea reproducerii, relații sexuale, și alte aspecte ale comportamentului sexual uman.

Principalii transmițători ai educației sexuale sunt părinții, programele școlare și campaniile de sănătate publică.

Părinții sunt încă sceptici în privința educației sexuale în școli și licee, deoarece ar putea bulversa adolescentul care își începe viața sexuală, însă adolescenții din zilele noastre sunt destul de capabili să învețe pe cont propriu despre cum își pot experimenta sexualitatea. Psihologii spun că educația sexuală este importantă pentru un tânăr, deoarece acesta are nevoie de cineva care să-i spună despre sexualitate și ce trebuie să facă în timpul actului sexual sau cum trebuie să se protejeze în timpul actului, pentru a nu lua boli venerice sau să aibă parte de o sarcină nedorită.

Am spus că internetul ajută tinerii să de documenteze despre acest subiect, deoarece sunt multe site-uri care oferă informații despre relații intime și sexualitate. Cele mai multe dintre acestea oferă și sfaturi despre folosirea metodelor contraceptive. Cele mai calificate creatoare de conținut pentru această ramură sunt Adriana Radu(fondatoarea paginii „Sexul vs Barza”) și MsAnneGreen, deoarece acestea au la bază cursuri de sexologie și știu cum să povestească și prezinte educația sexuală din experiența lor avizată.

În literatura română contemporană, noi găsim multe teme scandaloase, printre care și educația sexuală deficitară, lăsând o urmă de originalitate în sufletele cititorilor. Un bun exemplu pentru a dovedi acest fapt este romanul „Ecoul iubirii”, scris de Eliana Popa, care a fost publicat la Editura Bookzone, unde avem o protagonistă care nu a avut cea mai apropiată relație cu mama sa, încât se încurcă cu un coleg „păcătos” , lăsând-o cu multe răni sufleteșt, iar aceasta nu a știut cum să aibă o relație intimă sănătoasă, deoarece mama ei nu a învățat-o niciodată despre sexualitate și nu a avut alte alternative de unde se putea documenta. Un alt exemplu este cartea scrisă de o bună cunoștință de a mea, Bianca Pavel, care a avut un succes imens pe Wattpad mai întâi, publicând-o fizic la urmă, iar aceasta aduce în discuție multe probleme și sfaturi ce țin de educația sexuală. Cartea se numește „Tinerii merită o șansă” și vă recomand să o citiți, deoarece această carte oferă multe informații clare și concise despre sexualitate și despre metodele contraceptive, fiind cu mult peste ceea ce nu se prezintă pe internet, având ca scop schimbarea de mentalități și o țară mult mai educată în acest sens.

În literatura universală, relațiile intime și educația sexuală au devenit un punct central pentru autorii și sexologii care vor să ajute tinerii adolescenți să fie mult mai responsabili decât sunt și să realizeze că viața sexuală nu este un trend de urmat, ci o etapă a vieții lor pe care o încep atunci când ei se simt pregătiți, fiind disponibili emoțional, iar maturizarea lor va veni treptat, lăsând copilăria în urmă. De exemplu, autoarea Colleen Hoover folosește conceptul de educație sexuală într-un mod controversat, dar această încearcă să ajute tinerele generații să nu ajungă iresponsabili și să facă alegeri nesăbuite, din punct de vedere al sexualității lor, însă este criticată pentru asta, dar nu renunță și a reușit să scoată în evidență și educația sexuală de care în adolescent are nevoie.

În lumea teatrului, piesele ce au ca temă centrală educația sexuală cresc din ce în ce mai mult, conturând necesitatea acestui subiect în școli și licee, deoarece țara noastră este pe primul loc în UE la capitolul mamelor tinere, iar acestea pot veni ca o măsură de prevenție pentru adolescenții ce sunt confuzi și lipsiți de experiență în această privință. Piesele de teatru sunt mai apreciate decât orice altă formă de divertisment, iar piesele ce au în centru sexualitatea beneficiază de înțelegerea publicului larg, realizând că acest subiect este extrem de important și că nu mai poate fi ignorat pentru mult timp, deoarece au un impact psihologic asupra spectatorilor și îi ghidează spre o viață sexuală normală. De exemplu, o piesă concepută de cei de la Centrul de Teatru Educațional Replika a adus în discuție multe aspecte despre sexualitate și mamele tinere, explicându-le oamenilor de ce este bine să știm despre educația sexuală, astfel încât lumea să înțeleagă faptul că nu e nimic ciudat, ci că este un lucru normal. Piesa transmite aceste valori, punând în scenă mai multe povești ale mamelor tinere despre prima experiență sexuală pe care au avut-o de la o vârstă fragedă. Pentru cei curioși, piesa se numește „Foreplay” și vă recomand să o vizionați cândva, deoarece conține mult material educativ acolo.

Având în vedere toate argumentele și metodele enunțate mai sus, educația sexuală este un subiect promovat și cerut de adolescenți, deoarece este dreptul lor de a învăța despre toate aspectele sexualității în sine, în scopul de a fi mult mai responsabili și să dobândească o viață sexuală adecvată și sănătoasă.

Categories: Uncategorized

Recenzie Juliette e fată cuminte

No Comments

QOTD: Ați citit o carte cu final neașteptat?

📖 Aceasta a fost povestea dintre Benjamin Dumont și Juliette Lacroix, una dintre cele mai răscolitoare povești pe care eu le-am citit până la vârsta de 18 ani, motivul fiind dragostea, intrigile și trădările cu final neașteptat puse în scenă de autoarea romanului captivant și plin de aventuri primejdioase, având și un strop de nebunie sângerie.

📖 Începutul cărții nu mi s-a părut plictisitor, așa cum am văzut la altcineva care spunea despre începutul cărții, ci a fost punctul introductiv al personajelor principale în acțiune, astfel încât să nu avem vreo nelămurire legată de acțiune și de personaje sau de momentul în care acestea s-au cunoscut și au început să iubească platonic.

📖 Acțiunea și intriga cărții au reprezentat punctul de cotitură al romanului, deoarece acestea au logică și nu sunt lipsite de sens, așa cum putem vedea în alte cărți de dragoste clișeice și un pic vulgare. Însă vedem o iubire pură și adevărată, chiar dacă Benjamin avea gânduri necurate cu Juliette în miez de noapte.

📖 Mi-a plăcut că povestea a fost spusă din perspectiva unui băiat, deoarece sunt cazuri excepționale în care băieții au și ei o sensibilitate aparte, de care fetele sau alte persoane nu știu, spunând că un băiat nu ar trebui să plângă sau să fie sensibil, însă aparențele pot fi înșelătoare, chiar și până la cel mai mic detaliu.

📖 Sufletul și timpul sunt două teme importante ale romanului, fiind extrem de conturate prin intermediul firului narativ, ce a adăugat o notă de suspans și senzualitate asupra personajelor, prezentând și câteva momente triste, precum: moartea unei rude, iubiri spulberate și momentul în care îți vezi prima iubire distrusă psihic.

📖 Finalul a fost ceva neașteptat pentru mine, însă într-un sens bun, deoarece eu credeam că știu cine era criminalul și că în acel punct se termina totul, dar de fapt, de abia începea să prindă și mai mult contur, dându-mi knockout combat, mai ceva ca o mașină străină avariată de condițiile meteorologice frivole.

📖 Mi-a plăcut, așa că nu am avut ce să reproșez, deoarece toată cartea a fost ireproșabilă. O recomand!

5⭐

Categories: Uncategorized