Recenzie Mika
QOTD: Ați citit vreodată o carte în care să avem un personaj rănit în diferite moduri?Un bun exemplu ar fi cartea „Mika”, o carte scrisă din suflet și concepută cu pasiune de Carmen Alina, iar cu această ocazie, îi mulțumesc pentru exemplarul oferit.
Rezumat(context)
Mikaela Rau este o elevă de liceu și scriitoare în timpul liber. Atunci când se mută la mătușa, după decesul părinților săi, schimbă liceul și se prezintă la ora de română, ca strănepoata unui poet cunoscut(I.Ionescu). Pe parcurs, ea reușește să-și facă câțiva prieteni, dar cea mai bună prietenă a ei este Cristina sau Tinna(cum își zice). Aceasta ajunge să se îndrăgostească de profesorul său de sport, care este o rudă mai îndepărtată și ajunge să aibă o obsesie pentru acesta. Cu timpul a renunțat la proful de sport pentru fratele Tinnei, dar de acolo vor începe trădările în lanț și secretele care i-au fost ascunse în tot acest timp.
Temele pe care Carmen le-a evocat prin aventura zbuciumată a protagonistei sale, cum ar fi: iubirea, trădarea, minciuna și tristețea, au avut un puternic impact emoțional asupra cititorului, încât acesta a avut curiozitatea de a se transpune în acțiunea cărții și să vadă cum este să treci prin ceea ce a trecut și Mika, și prin ce trec unii adolescenți din zilele noastre, deoarece acțiunea cărții a fost conturată și concepută pentru toți adolescenții care au trecut sau trec prin asemenea momente, iar temele propuse au avut câte un element important pentru ca cititorul să-și facă o părere despre ceea ce se prezintă în carte.
Intriga a fost condimentată cu imagini vizuale și artistice, care au redate prin descrierea și narațiunea pe care autoarea le-a conceput, astfel încât cititorul să realizeze cât de mult pot lua lucrurile amploare, dar și prin poeziile care conturează fiecare sentiment pe care Mika îl avea, indiferent că era un sentiment bun sau unul negativ. Asta a dus la o oarecare notorietate pe care autoarea a construit-o, realizând un univers în care un adolescent poate fi înțeles și să fie în siguranță.
Personajele sunt specifice pentru tipologia adolescenților și tinerilor de azi, iar unele dintre ele reprezintă anumite tipuri umane și modele demne de urmat pe viitor, deoarece acestea sunt mult mai mature decât mă așteptam să fie, astfel încât cititorul se poate conecta cu acel personaj și să prezinte niste experiențe sau învățături pe care un tânăr să le ia cu el în mormânt.
Finalul a fost unul emoționant, deoarece sentimentele pe care protagonista le-a prezentat au fost atât de profunde și adânci, încât cititorului i se făcea pielea de găină și parcă îți tăia respirația, în timp ce poezia de la final a accentuat profunzimea și senzualitatea finalului scris de Carmen Alina, iar elementele tematice au oferit o notă de seriozitate până la final.
Nu am nimic de reproșat, așa că această carte merită citită, deoarece vă puteți transpune în fiecare personaj și să-i aflați povestea, dar și pentru faptul că puteți citi o poveste de dragoste zbuciumată și emoționantă.
5⭐
Leave a Reply