Recenzie ,,Vânătorul Nopții” un roman scris de Raluca Sferle

No Comments

Astăzi voi face recenzia cărții ,, Vânătorul Nopții”, o carte scrisă de Raluca Sferle. O carte, care îmi este extrem de dragă.

Sinopsis:

Se numesc Vânători și misiunea lor este să păzească Pământul de Renegați. Oamenii nu știu că mai există o lume, una ascunsă de ochii lor, în care Vânătorii duc o luptă contracronometru pentru a-i apăra. Sfârșitul omenirii bate la ușă, iar atacurile din partea lui Cezar, conducătorul Renegaților, devin mai perfide, mascând intenția de a fura Testamentul care-l va face invincibil.

Într-o lume care se află la doar câțiva ani de capitulare, Caleb vrea să-și înfrunte soarta și să evadeze din Kiev pentru a-și găsi familia care l-a abandonat. Kira îi încalcă teritoriul, iar toate planurile lui Caleb se năruie. Ei au o legătură, dar niciunul nu vrea să recunoască acest lucru. Trecutul se ține scai de ei, descoperindu-le secretele Testamentului. Caleb și Kira sunt prinși într-o urmărire pe viață și pe moarte. Trebuie să găsească Testamentul, cheia porții lumilor, înainte ca Cezar să pună mâna pe el.

Vor reuși să salveze omenirea și pe ei înșiși?

Recenzie:

În primul rând, mi-a plăcut extrem de mult acțiunea, care a fost una extrem de conturată și complexă. Tot aici, vreau să spun că firul narativ și detaliile un pic apocaliptice m-au atras și felul în care sunt povestite întâmplările m-au făcut să iubesc și mai mult această carte.

În al doilea rând, nu i-am putut suporta nici pe Cezar și nici pe Renegații, care voiau să-și îndeplinească scopurile meschine.

În al treilea rând, nu mi-a plăcut la început, că Caleb a fost așa de badass și că a încercat disperat să se împotrivească iubirii sale față de tânăra Kira.

Despre conceptul cărții, pot spune că sunt impresionat de ceea ce s-a abordat, astfel încât a atras cititorul în încercarea de a citi cât mai mult din aceasta carte.

Descrierea și conținutul atrag cititorul în această carte, astfel încât nu îl va mai lasă să lase cartea din mână.

Felicitări Raluca Sferle, pentru cartea scrisă! O recomand cu mare drag!

Notă este 4🌟. Cartea poate fi achiziționată de pe site-urile: www.mybestseller.ro și www.ralukautorya.com, dar și pe Wattpad.

Despre autoare:

Raluca Marina Sferle este o autoare de cărți: Young Adult, Fantasy și Romance. Este încă o debutantă, în lumea literaturii contemporane.

Aceasta este autoare și pe Wattpad, unde a publicat cărți Fantasy și de Romance. Are și un site propriu, unde își vinde cărțile, la un preț rezonabil.

Această lucrează la noua sa carte ,, Inimă Încătușată” , o carte de nu mă uita , care este destul de profundă.

Pe autoare o găsiți pe Instagram la @ralucasferleautor și pe site-ul ei propriu www.ralukautorya.com

Categories: Uncategorized

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *